Ghidul Regio Sud-Est 2021-2027
Într-un apel de proiecte finanțat din fonduri europene, publicat recent în consultare, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) vor avea posibilitatea de a accesa subvenții cuprinse între 220.000 și 1,5 milioane EUR pentru investiții în cele șase județe ale Regiunii Sud-Est.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est a lansat recent în dezbatere publică proiectul de ghid al solicitantului pentru apelul de proiecte 1.6 – Operațiunea A.1, având ca scop creșterea competitivității IMM-urilor (PRSE/1.6/A.2/1/2024), din cadrul Programului Regional (Regio) Sud-Est 2021-2027.
Ajutoarele sunt destinate firmelor eligibile cu sediul social sau punct de lucru în unul dintre cele șase județe ale regiunii Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea.
Localitățile incluse în zona de investiţii teritoriale integrate (ITI) Delta Dunării nu sunt eligibile pentru această finanţare, urmând să beneficieze de un buget separat într-un apel distinct.
Sunt eligibile pentru finanţare microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii non-agricole din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în mediul urban, precum și întreprinderile mici și mijlocii non-agricole din mediul rural, cu excepţia teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării.
Bugetul total al apelului de proiecte se ridică la 86.725.188 EUR, dintre care 73.716.410 EUR provin de la Uniunea Europeană și 13.008.778 EUR din bugetul de stat, sub formă de ajutoare de minimis și ajutoare regionale de stat.
Firmele eligibile pot obţine finanţări nerambursabile cuprinse între 220.000 EUR (din care 20.000 euro prin ajutor de minimis și 200.000 euro din ajutorul de stat regional) și 1.500.000 EUR (din care 200.000 euro prin ajutor de minimis și 1.300.000 euro din ajutorul de stat regional) pe proiect.
Valoarea eligibilă aferentă componentei finanţabile prin ajutor de minimis nu poate depăși 10% din valoarea eligibilă totală a investiţiei.
Conform proiectului de ghid al solicitantului, firmele beneficiare trebuie să îndeplinească anumite condiţii de eligibilitate, printre care:
• Forma legală de constituire a solicitantului, care poate fi o societate înregistrată în scop fiscal conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, societăţi cooperative, întreprinderi sociale, asociaţii și fundaţii;
• Încadrarea în categoria de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii conform Anexei I la Regulamentul (UE) nr. 2014/651, care definește aceste tipuri de întreprinderi în funcţie de numărul de salariaţi și cifra de afaceri anuală netă;
• Numărul minim de angajaţi, cu o medie de cel puţin un salariat în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare;
• Locul investiţiei, cu sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est în mediul urban pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii non-agricole, și în mediul rural pentru întreprinderi mici și mijlocii non-agricole, cu excepţia teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării.
Codurilor CAEN eligibile la granturile IMM Sud-Est 2024:
• 5510 Hoteluri și alte facilităţi de cazare similar;
• 5520 Facilităţi de cazare pentru vacanţe și perioade de scurtă durată;
• 5530 Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere;
• 5590 Alte servicii de cazare;
• 5821 Activităţi de editare a jocurilor de calculator;
• 5829 Activităţi de editare a altor produse software;
• 6201 Activităţi de realizare a software-ului la comandă;
• 6311 Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activităţi conexe;
• 3101 Fabricarea de mobilă pentru birouri și magazine;
• 3102 Fabricarea de mobilă pentru bucătării;
• 3109 Fabricarea de mobilă n.c.a.;
• 1071 Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie;
• 1392 Fabricarea de articole confecţionate din textile (cu excepţia îmbrăcămintei și lenjeriei de corp);
• 1413 Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp);
• 4332 Lucrări de tâmplărie și dulgherie;
• 8623 Activităţi de asistenţă stomatologică.